Browsing Conferințe by Title

Sort by: Order: Results:

  • VASILOS, Vasile (Universitatea Tehnică a Moldovei, 2008)
    Anul 1918 a intrat în istoria naţională ca anul desăvârşirii unităţii naţionale a românilor şi formarea statului unitar român. Evenimentele ce s-au derulat acum 90 de ani în spaţiul locuit de români, care s-au soldat cu ...
  • MACARI, Elena (Universitatea Tehnică a Moldovei, 2008)
    Istoria omenirii are un sens şi o semnificaţie, este „progres în conştiinţa libertăţii” – de aici şi ideea că istoria are o finalitate specifică – atingerea libertăţii desăvârşite care se petrece în condiţiile depăşirii ...
  • INGLIS, Iulia (Tehnica UTM, 2017)
    Existenţa umană este inseparabilă de cunoaşterea ştiinţifică. Ştiinţa a fost obiect de reflecţie pentru toate timpurile din istoria civilizaţiei, îndeosebi este actuală pentru epistemologia contemporană, deoarece scopul ...
  • CALDARE, Dumitru; VANGHELI, I. (Tehnica UTM, 2016)
    La momentul de faţa fiind doar o idee utopica, USL reprezintă urmatoarea etapa în dezvoltarea societaţii umane. Acest pas va aduce un şir de beneficii pentru întreaga omenire.
  • STOLEAR, Verginia; VANGHELI, Ion (Tehnica UTM, 2009)
    Morala în politică este o temă exraordinar de interesantăîn acelaşi timp delicată, şi mereu actuală, şi banalizată şi … imposibilă. Imposibilă pentru că, deşi concluziile îi sunt previzibile, acestea nu par a fi vreodată ...
  • ŞVEŢ, Ana; VETRILA, A. (Tehnica UTM, 2014)
    Sectorul agro-alimentar are o semnificaţie imensă atât pentru Republica Moldova, cât şi pentru ţările Uniunii Europene, din punct de vedere economic, comercial şi social. Deoarece piaţa agro-alimentară a Uniunii Europene ...
  • BUZU, Veronica (Tehnica UTM, 2010)
    Problema legitimitatii s-a impus teoriei politice odata cu trecerea de la guvernamantul direct la cel reprezentativ, care introduce separatia dintre titularul real al legitimitatii (guvenatii) de cel formal (alesii); ...
  • ROŞCA, Ludmila; URSU, Valentina (Tehnica UTM, 2016)
    Din punct de vedere etimologic, noţiunea de „legitimitate” provine din latinescul „legitimus” care înseamnă „conform cu legea”. Legitimitatea politică constituie un principiu conform căruia un sistem de guvernare, o putere ...
  • STOICA, Adrian-Claudiu (Tehnica UTM, 2021)
    Technological systems will compete with humans and surpass them in many activities. Gradually, they will be integrated into our daily lives. Digital systems will record our actions, relationships and feelings in the form ...
  • MĂTĂSARU, Taisia; LAZARIUC, C. (Tehnica UTM, 2014)
    Libera circulaţie a persoanelor este un drept fundamental al cetăţenilor Uniunii Europene (UE), garantat prin Tratate. Aceasta se concretizează în Spaţiul de libertate, securitate şi justiţie, fără frontiere interne. Prin ...
  • ANTOCI, Arina; SCOBIOALĂ, Nadejda (Tehnica UTM, 2018)
    Preceptul kantian – acela de a nu trata omul decât, simultan, drept scop şi mijloc – este prea arareori respectat în universul uman (şi cu deosebire în cel politic) de până acum. Şi apoi se mai poate întâmpla ceva: omul, ...
  • BARCARI, Dina (Universitatea Tehnică a Moldovei, 2023)
    Antropologia a produs atât teorii despre religiile cunoscute, cât și anumite proprietăți ale religiei care cu timpul au devenit obiect de studiu și care au condus la formarea câmpurilor autonome de cunoaștere. Credințele, ...
  • BOTNARI, Artiom; SIMION, Simion Dănuţ (Tehnica UTM, 2017)
    Un vechi proverb spune că ,,haina îl face pe om'', adevărat sau nu, haina dintotdeauna a fost in centrul atenţiei, a determinat tendinţe de comportament, a sucit minţile oamenilor, a creat diferenţe sociale, a evidenţiat ...
  • SERDESNIUC, Luis (Tehnica UTM, 2019)
    Celebrul filosof german Immanuil Kant, în lucrarea a dat o definiţie tranşantă noţiunii de „datorie”, care are o însemnătate fundamentală şi pentru societatea postmodernă. Pe parcursul dezvoltării filosofiei şi eticii din ...
  • COANDĂ, Svetlana (Tehnica UTM, 2015)
    Anul acesta marcăm 120 de ani de la naşterea lui Lucian Blaga ( 9 mai 1895 - 6 mai 1961) - personalitate notorie a culturii româneşti - mare filosof, poet, dramaturg, traducător, jurnalist, profesor universitar şi diplomat ...
  • SIMION, Dănuț Simion; LUNGU, Viorelia (Universitatea Tehnică a Moldovei, 2021)
    Anger is so widespread that it is no longer an isolated phenomenon. Usually anger occurs when someone does something that we think is unfair to us or to the people who we care about. But anger can also be healthy when ...
  • LUNGU, Viorelia (Tehnica UTM, 2014)
    Toleranţa însemnă faptul de a recunoaşte şi a accepta modul de a fi al altor persoane sau grupuri, adică faptul de a nu interzice. Toleranţa (lat.: tolerare = a suporta) este un termen social, etic şi religios aplicat ...
  • MINCIUNĂ, Vitalie; VRABIE, Valeria; PIȘCENCO, Marina; DANILIUC, Aliona; CUCIUREANU, Gheorghe (Universitatea Tehnică a Moldovei, 2023)
    În articol se analizează cum s-au desfășurat manifestările științifice în Republica Moldova, utilizând Platforma on-line pentru înregistrarea, monitorizarea și raportarea evenimentelor științifice. Se constată că nu toate ...
  • CĂRBUNE, Radj (Tehnica UTM, 2018)
    Contribution great powers (superpowers) the international order clearly derives from the reality of inequality of forces between states forming the international system. If states would be equal in power, as by law, and ...
  • CIOCANU-COTOROBAI, Maria (Tehnica UTM, 2018)
    Mass-media domină informational şi în aspect cultural/spiritual societatea contemporană. Astăzi este greu să-ţi imaginezi viaţa cotidiană fără presa electronică – televiziune, radiou, internet. Ultima sursă s-a dezvoltat ...

Search DSpace


Browse

My Account