Abstract:
Acest articol reflectă viziunea autorilor asupra perspectivelor cooperării internaționale în domeniul tehnologiilor satelitare, care se dezvoltă vertiginos cu o extindere spectaculoasă în diverse domenii de interes științific, economic și social. În majoritatea țărilor europene preocupările în domeniul tehnologiilor satelitare câștigă tot mai mult teren în cadrul Centrelor Universitare și de Cercetare atrăgând în sfera cercetării noi adepți, în special din rândul tinerilor cercetători. Domeniul tehnologiilor satelitare se impune tot mai pregnant în procesele de dezvoltare a proiectelor educaționale. În consecință, crește încontinuu numărul de Universități care-și lansează sateliții proprii cu misiuni și obiective științifice dintre cele mai diverse. Un exemplu elocvent al dezvoltării dinamice a tehnologiilor spațiale este România. În ultimii ani spectrul tematic al cercetărilor științifie s-a extins vertiginos, au fost deschise noi școli științifice și structuri instituționale de cercetare-dezvoltare profilate pe domeniul tehnologiilor spațiale. Republica Moldova face primii pași în acest domeniu. Odată cu semnarea, în iunie 2014, a Acordului de Asociere a Republicii Moldova la Programul European pentru cercetare-inovare Orizont 2020, se deschid noi oportunități de participare a comunității academice moldovenești la Programele Europene de dezvoltare a tehnologiilor spațiale.