Abstract:
Comunitatea, în antropologie şi sociologie, este un grup social în care se regăseşte un înalt grad de coeziune, bazată pe valori, interese, norme şi obiceiuri împărtăşite mai mult sau mai puţin conştient de către membri. În acest sens, comunitatea este o populaţie iar în interiorul căreia, activitatea zilnică a fiecăruia se desfăşoară astfel încât contactele dintre persoane să fie continue, iar membrii acesteia să depindă unul de altul. Conceptul de comunitate nu implică în mod necesar ca populaţia respectivă să trăiască în aceeaşi arie geografică; în aceste cazuri, se identifică ca un grup de persoane, pe baza intereselor lor comune. Vom trata comunitatea din viziunea lui Max Weber şi anume pentru a determina tipul de relaţie socială: o relaţie este definită drept comunitate dacă tendinţa spre acţiune socială se bazează pe sentimentul unei apartenenţe comune (afectivă sau tradiţională).