Abstract:
De la mijlocul secolului al XVIII-lea, s-a născut civilizaţia modernă în Europa, care a cuprins apoi întreaga lume şi a schimbat-o.―
Acestei Europe a culturii moderne şi a unei civilizaţii ştiinţifico-tehnice, pe care ea a pus-o în mişcare pe întreaga planetă, i s-a prezis de mai bine de un secol „declinul (Untergang)―. Spengler a dat forma de referinţă acestei diagnoze, în faimoasa sa lucrare Declinul Occidentului.Îl putem urma astăzi cu interes înnoit pe Oswald Spengler în efortul său de a descrie cultura şi civilizaţia occidentală, mânuind cu informaţii istorice ample şi cu sagacitate opoziţia dintre viziunea lui Goethe asupra naturii şi viziunea lui Newton. Ne interesează însă altceva şi anume: să reluăm problema rămasă vie a determinării viitorului culturii europene şi să o repunem în condiţiile de astăzi sub titlul „destinul Europei actuale".