Abstract:
Aderarea la ZLSAC (Zona de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător) aduce beneficii economice şi sociale nete pentru Republica Moldova, în timp ce UV RBK (Uniunea Vamala Rusia Belarus Kazahstan) va avea efecte adverse. Estimările econometrice relevă în mod clar avantajele aderării la ZLSAC cu UE.Astfel, calculele sugerează că, în cazul aderării la ZLSAC, economia Moldovei se va extinde cu circa 6,4%, în timp ce opţiunea UV RBK va determina contractarea acesteia cu 4%. În acelaşi timp, aderarea la UV RBK va duce la pierderea de către producătorii autohtoni a pieţei comunitare, care atrage circa 45% din totalul exporturilor atât de pe malul drept, cât şi de pe malul stâng al Nistrului. Cauza rezidă în obligativitatea adoptării politicii vamale ruseşti şi ajustarea la standardele ruseşti, care nu sunt recunoscute pe plan mondial, spre deosebire de cele comunitare.