Abstract:
Proprietatea reprezintă noțiunea ce a existat în viața omului chiar de la primele etape de dezvoltare a civilizației. Omul, ființă rațională a dominat nu doar pe mediul său natural, ci şi pe celelalte ființe. Asupra a tot ce se află în jurul său, s-a declarat posesor şi pune în aplicare sau cere aplicarea fată de aproape a normelor sociale prin intermediul forței, la început a comunității obștești, mai apoi a statului. Conform prevederilor legale, unul din modurile de a dobândi dreptul de proprietate este accesiunea. Prin termenul de accesiune înțelegem alipirea unui bun cu un alt bun, adică unirea acestora. Raportându-ne la doctrină, dobândirea dreptului de proprietate prin intermediul accesiunii ar clarifica multe litigii, care nu găseau o reglementare expresă în legislație. Legislația civilă clasifică accesiunea în două categorii importante: accesiune mobiliară și imobiliară.