Profesorii evită de obicei să abordeze întrebările existențiale ale copiilor, mai ales
dacă acestea sunt legate de moarte. Ele invocă atât faptul că întrebările existențiale sunt însoțite,
în multe cazuri, de emoții intense, cât și lipsa pregătirii lor didactice și pedagogice pentru astfel
de materii. Dar sunt copiii cu adevărat protejați dacă încercăm să-i ținem la distanță în astfel de
situații? Problema pe care o ridic în acest studiu este în ce măsură întrebările existențiale se
regăsesc, ca temă, în programele școlare pentru disciplinele Religie, Educație civică și Filozofie
pentru copii.
Teachers usually avoid approaching children's existential questions, especially if they
are related to death. They invoke both the fact that existential questions are accompanied, in many
cases, by intense emotions, and a lack of their didactic and pedagogical preparation for such
subjects. But are children really protected if we try to keep them at bay in such situations? The
problem I raise in this study is to what extent the existential questions are found, as a topic, in the
curricula for Religion, Civic Education, and Philosophy for Children.