Invenţia se referă la electrotehnică, şi anume la tehnica de cablu, în special la tehnologiile de producere a firelor conductoare în izolaţie de sticlă. Procedeul constă în aceea că pe parcursul întregului proces de fabricare a firului conductor se măsoară secţiunea firului turnat, comparând-o cu secţiunea conductorului de referinţă, se corectează eventualele abateri ale secţiunii firului conductor fabricat de la cea de referinţă, modificând regimul turnării, în care scop, prin conductorul ce se toarnă, în intervale egale de timp, se transmit curenţi de valorile i(t) şi i(t)/2, corespunzător, totodată, curentul cu valoarea i(t) se transmite printr-o porţiune a firului conductor etirat de o lungime prestabilită, iar curentul de valoarea i(t)/2 se transmite prin circuitul în serie compus din porţiunea firului conductor fabricat şi conductorul de referinţă cu o secţiune şi lungime prestabilită, după care se compară căderile de tensiune de pe aceste măsurări, apoi în baza diferenţei căderilor de tensiune se formează un semnal de ieşire de comandă şi se corectează procesul de turnare a firului, modificându-i regimul de lucru până când secţiunea conductorului turnat devine egală cu secţiunea conductorului de referinţă.
The invention refers to the electrical engineering, namely to the cable engineering, mainly to the glass insulation wire production technology. The process consists in that during the entire process of current-conducting wire casting it is continuously measured the section of the cast wire by comparing it with the section of the standard wire, there are corrected the possible deviations of the obtained wire section from the standard one, by modifying the wire casting regime, for the purpose of which, through the cast wire, in equal time intervals, there are conducted currents of values i(t) and i(t)/2, correspondingly, at the same time the current of value i(t) is conducted through a portion of cast wire of a defined length, and the current of value i(t)/2 is conducted through the series circuit composed of the portion of the cast wire and the standard wire of predetermined section and length; afterwards there are compared the voltage drops from said two measurements, then according to the difference in voltage drops it is formed an output control signal and it is corrected the wire casting process, modifying its regime as long as the section of the cast wire becomes equal to the section of the standard wire.