Abstract:
Facultatea de Construcţie (denumirea iniţială) a fost deschisă odată cu fondarea IPC (1964), fiind transferată din cadrul Universităţii de Stat. Primele înmatriculări la facultate, unde îşi făceau deja studiile (cu frecvenţă redusă) studenţii a. I, II şi III, au avut loc în 1965. Dezvoltarea mediului industrial-economic a creat premise pentru deschiderea unor noi specialităţi, aferente domeniului: Geodezie, topografie şi cartografie, Evaluarea imobilului, Drept patrimonial, Îngineria şi managementul zăcămintelor, minerit, Ingineria antiincendii şi protecţie civilă, Tehnologia prelucrării lemnului.