Abstract:
Şedinţa Senatului UTM din săptămîna trecută a fost inaugurată cu o notă festivă. Dlui Grigore Musteaţă, conf. dr., decan al Facultăţii de Tehnologie şi Management în Industria Alimentară, i s-au înmînat două medalii de aur cîştigate la Salonul Mondial de Inventică, Tehnologii Moderne şi Transfer Tehnologic "EUREKA-2000" (Bruxelles) pentru ciclul de lucrări "Tehnologii noi în fabricarea brandy, coniacului şi vinului" şi la Salonul Mondial Internaţional de Inventică de la Geneva pentru ciclul de lucrări "Metode noi pentru fabricarea băuturilor alcoolice".