Invenţia se referă la domeniul măsurărilor electrice şi electronice şi poate fi utilizată pentru măsurarea cu precizie înaltă a componentelor impedanţei.
Metoda constă în formarea unui circuit rezonant de măsurare în serie din obiectul măsurat, contactele de ieşire ale unui convertor de impedanţă şi un generator de semnal, formarea unui semnal de dezechilibru din căderea sumară de tensiune pe obiectul măsurat şi circuitul de ieşire al convertorului, echilibrarea circuitului de măsura-re prin reglarea componentelor impedanţei reproduse de convertor până la obţinerea stării de rezonanţă între impedanţa măsurată şi impedanţa reprodusă de convertor şi determinarea componentelor impedanţei mă-surate din dependenţa cunoscută a acestora de componentele impedanţei reproduse de convertor în stare de echilibru. Obiectul măsurat se conectează în circuitul de măsurare cu patru cleme, două dintre care se conectează la polii opuşi ai acestui obiect şi se utilizează pentru trecerea curentului prin el, iar celelalte două cleme de asemenea se conectează la polii opuşi ai obiectului măsurat − pentru obţinerea căderii de tensiune pe el.
The invention relates to the field of electrical and electronic measuring and can be used for high-precision measurement of impedance components.
The method consists in the formation of a series resonance measuring circuit from the measured object, output contacts of the impedance converter and a signal generator, formation of a disequilibrium signal from the total voltage drop across the measured object and the output circuit of the converter, equilibration of the measuring circuit by controlling the components of the converter-reproduced impedance to the obtaining of the resonance state between the measured and converter-reproduced impedances and determination of the measured impedance components from their known dependence on the components of the converter-reproduced impedance in the equilibrium state. The measured object is connected to the measuring circuit with four terminals, two of which are connected to the opposite poles of this object and are used for the current passing through it, and the other two terminals are also connected to the opposite poles of the measured object – for obtaining the voltage drop on it.