Abstract:
Misiunea principală a oricărei universităţi este pregătirea unor specialişti competenţi şi competitivi. Pentru fiecare instituţie de învăţământ absolvenţii ei reprezintă o mândrie deosebită, de aceea colectivul universităţii în permanenţă a ştiut să perpetueze recunoştinţă şi veneraţie faţă de absolvenţii săi. Pe parcursul a 80 de ani de activitate a instituţiei noastre de învăţământ (la început Facultatea de Agronomie a Universităţii din Iaşi, apoi Institutul Agricol M.V. Frunze din Chişinău, iar în prezent - Universitatea Agrară de Stat din Moldova) au fost pregătiţi 56 153 de specialişti, inclusiv cca 1000 de cetăţeni străini din 67 de ţări, care cu un profesionalism desăvârşit, cu multă dăruire de sine au activat sau activează în ţara noastră şi departe de hotarele ei. Absolvenţii noştri au adus o contribuţie deosebită la consolidarea tezaurului economic, social, politic şi cultural al societăţii. Realizările, pe care le-a avut şi le are în present Republica Moldova se datorează în mare măsură absolvenţilor noştri. Nu numai la dezvoltarea agriculturii, dar şi a satelor şi raioanelor noastre au contribuit şi contribuie mult absolvenţii noştri, care activau sau activează ca specialişti şi conducători de gospodării şi raioane.