Legumicultura este o ramură importantă a agriculturii în Republica Moldova ce tinde să asigure securitatea alimentară a populaţiei cu un consum raţional şi asortiment adecvat, să satisfacă în totalitate necesităţile industriei alimentare şi de prelucrare cu materie primă şi să contribuie la dezvoltarea exportului de legume în stare proaspătă şi prelucrată. Scopul cercetării este de a analiza în dinamică nivelul producerii legumelor de câmp şi eficienţa economică a acestui proces în perioada 2006-2012 şi de a stabili tendinţa de modificare, calculul pronosticului pentru perioada de până în anul 2017, de a analiza principalii indicatori, precum şi a determina noile acţiuni în cultivarea stabile şi eficientă a legumelor de câmp. Analiza efectuată în dinamica anilor 2006-2012 demonstrează că eficienţa economică a producerii legumelor de câm peste la un nivel scăzut. Productivitatea legumelor de câmp este redusă, costurile unitare ale legumelor vândute sunt în creştere, iar preţul mediu de vânzare al 1 q nu acoperă pe deplin sau acoperă insuficient costurile unitare. Dacă nu se vor întreprinde măsuri permanente de redresare a ramurii atunci calculele demonstrează către anul 2017 producerea de legume v-a deveni nerentabilă.
Vegetable growing is an important branch of Moldova’s agriculture designed to ensure food security of the population with a reasonable consumption and appropriate assortment, to meet the integral needs of the food industry and processing industry with raw materials and to contribute to the development of country’s export of fresh and processed vegetables. The purpose of this research is to analyze the dynamics of field vegetable production level and economic efficiency of this process in the period 2006-2012 and to establish the trend of change, to calculate the forecast for the period up to 2017, to analyze the key indicators as well as to determine newactionsfor the stable and efficient cultivation offield vegetables. Dynamic analysis carried out for the period 2006-2012 shows that the economic efficiency of the field vegetables production islow. The productivity of field vegetables is low, the unit costs of the sold vegetables are increasing, while the average sale price of 1 q does not fully cover or covers insufficiently the unit costs. The calculations show that without carrying out permanent measures designed to redress this branch, vegetable production will become unprofitable by 2017.