Studiul a cuprins 3 loturi de pui broiler, a câte 50 capete în fiecare, dintre care un lot de control (martor), unul tratat cu Catosal şi altul cu BioR, administrate intramuscular, în două reprize, la a 7-ea şi, respectiv, la a 21-a zi de viaţă. Remediul BioR, produs biologic activ autohton, obţinut din cianobacteria Spirulina platensis, a indus modificări preponderent antioxidante asupra echilibrului oxidant-antioxidant, în special la nivelul ficatului. Pentru examenul de laborator, la finele studiului, s-au recoltat, de 2 ori consecutiv, probe de ficat şi muşchi de la câte 5 pui din fiecare lot. S-a demonstrat faptul că atât remediul BioR, cât şi produsul Catosal sunt bine tolerate de puii broiler, ambele influenţează pozitiv sistemul pro-antioxidant, fapt ce se manifestă prin diminuarea în ţesutul hepatic a dialdehidei malonice (DAM) şi a activităţii prooxidante (APO) şi contribuie la amplificarea activităţii enzimelor antioxidante: catalaza şi glutationperoxidaza (GPO). S-a demonstrat, de asemenea, că BioR contribuie la creşterea în ficat a activităţii antioxidante totale (AAT), precum şi la diminuarea endotoxicozei şi activizarea proceselor anabolice în organism.
The study included three groups of broilers, 50 birds each: one control group, one group treated with Catosal, and the third one was treated with BioR, administered intramuscularly twice: on the 7th and, respectively, on the 21st day of life. The BioR remedy, an autochthonous, biologically active remedy, obtained from cyanobacteria Spirulina platensis has induced antioxidant changes regarding the oxidant-antioxidant balance, especially at the level ofliver. At the end of ourstudies we have twice collected liver and muscle samples from 5 birds in each group for laboratory tests. It was established that both the BioR remedy and the Catosal preparation are well tolerated by broilers and influence positively the pro-antioxidant system, which results in a reduced amount of malondialdehyde (MDA) in tissues and pro-oxidant activity (POA), and contributes to the amplification of the antioxidant activity of enzymes: catalase and glutathione peroxidase (GPO). It was also found out that BioR increases the total antioxidant activity (AAT) in liver, reduces endotoxicosis and activates anabolic processes in the body.