Abstract:
Comunicaţiile electronice joacă un mare rol în evoluţia societăţii. Fiecare element al
progresului social şi comercial influenţează activitatea de telecomunicaţii şi invers. Sectorul respectiv este în competiţie cu alte sectoare în obţinerea investiţiilor. Echipamentele necesare dezvoltării se caracterizează prin: durata lungă de viaţă, costuri ridicate şi complexitate tehnică. În consecintă, este dificil de a lega sistemele care să garanteze cea mai bună dezvoltare posibilă a reţelei, atât din punct de vedere economic, cît şi din punct de vedere tehnic.