Browsing Publicații didactice by Title

Sort by: Order: Results:

  • OLARU, Efim; CAPRĂ, Mihail (Universitatea Tehnică a Moldovei, 2019)
    Cursul universitar Instalații automate de semnalizare și stingere a incendiilor este destinat studenţilor UTM, specialitatea 0732.5 Inginerie antiincendii și protecție civilă, ciclul II master, și urmăreşte scopul a facilita ...
  • ALBU, S.; USTUROI, L. (Universitatea Tehnică a Moldovei, 2009)
    Îndrumarul metodic este destinat căpătării abilităţilor practice a studenţilor în domeniul fundamentării proiectelor investiţionale. În lucrare sunt elucidate teme, care au ca subiect familiarizarea studenţilor cu ...
  • COBUŞCEAN, Ion (Universitatea Tehnică a Moldovei, 2011)
    Îndrumarul metodic este întocmit în conformitate cu programul disciplinei Securitatea activităţii vitale şi cu cerinţele Ministerului Educaţiei al Republicii Moldova privind pregătirea viitorilor specialişti în domeniul ...
  • COBUŞCEAN, Ion; POPOV, Tamara (Universitatea Tehnică a Moldovei, 2017)
    Îndrumarul metodic este întocmit în conformitate cu programul disciplinei Securitatea activităţii vitale şi cu cerinţele Ministerului Educaţiei al Republicii Moldova privind pregătirea viitorilor specialişti în domeniul ...
  • ALBU, Svetlana (Universitatea Tehnică a Moldovei, 2007)
    Practica didactică, prevăzută în planul de studii la specialitatea Evaluarea Imobilului, este o parte componentă a procesului de instruire şi pregătire a specialiştilor la nivelul de licenţă. Pe parcursul desfăşurării ...
  • NISTOR-LOPATENCO, Livia; TURCULEŢ, Mihail; GRAMA, Vasile (Universitatea Tehnică a Moldovei, 2014)
    Lucrarea reprezintă un material educativ cu aspect enciclopedic, ce priveşte întreg sistemul de cadastru, fotogrammetrie, geodezie, topografie, domenii cu dezvoltări revoluţionare la zi. Materialul dat este o completare a ...
  • GRAMA, Vasile; TURCULEȚ, Mihail; NISTOR-LOPATENCO, Livia (Universitatea Tehnică a Moldovei, 2008)
    Lucrarea reprezintă un material educativ cu aspect enciclopedic, ce priveşte întreg sistemul de cadastru, domeniu nou, cu dezvoltări revoluţionare la zi. Materialul se adresează în principal studenţilor specialităţilor ...
  • MARIAN, Maria Liliana (Universitatea Tehnică a Moldovei, 2012)
    Scopul culegerii de teste este de a oferi, într-un volum concis, o cunoaştere a principalelor idei şi curente în dezvoltarea teoriei şi practicii manageriale. Deoarece managementul este un subiect destul de eclectic, ...
  • ALBU, Svetlana; ALBU, Ion; USTUROI, Liubovi (Universitatea Tehnică a Moldovei, 2016)
    Manualul Management investiţional (în construcţii) cuprinde un studiu amplu asupra problemei de gestiune eficientă a investiţiilor. În lucrare sunt examinate aspectele conceptuale, metodologice şi practice ale investiţiilor, ...
  • MARIAN, Maria-Liliana (Universitatea Tehnică a Moldovei, 2019)
    Acest suport de curs este destinat studenților Facultății Construcții, Geodezie și Cadastru, ciclul I licență, specialitățile 0710.1 Inginerie și management în construcții, 0730.1 Evaluarea și dezvoltarea imobilului, cu ...
  • MARIAN, Maria-Liliana (Universitatea Tehnică a Moldovei, 2019)
    Suportul de curs de față este destinat studenților Facultății Construcții, Geodezie și Cadastru, ciclul I, licență, specialitățile 0710.1 Inginerie și management în construcții, 0730.1 Evaluarea și dezvoltarea imobilului ...
  • MARIAN, Maria-Liliana; BULAT, Irina (Universitatea Tehnică a Moldovei, 2021)
    Prezentul suport de curs este destinat studenţilor UTM, specialităţile Evaluarea și dezvoltarea imobilului și Inginerie şi management în construcţii, cu ambele forme de învăţământ. Lucrarea respectivă este o încercare de ...
  • COJUHARI, Irina; BULAT, Irina; MARIAN, Maria-Liliana (Universitatea Tehnică a Moldovei, 2015)
    Prezenta lucrare a fost recomandată spre publicare la şedinţa catedrei Evaluarea şi Managementul Imobilului din 02.07.2015. Îndrumarul metodic este destinat studenţilor de la Facultatea Cadastru, Geodezie şi Construcţii, ...
  • ALBU, Ion; ALBU, Doina-Cezara (Universitatea Tehnică a Moldovei, 2023)
    Obiectivul general al cursului constă în formarea abilităților necesare privind aprovizionarea obiectivelor de construcție și entităților economice cu resurse și factori de producție viitorilor ingineri-constructori. Studenții, ...
  • BULAT, Irina (Universitatea Tehnică a Moldovei, 2021)
    Notele de curs sunt destinate studenților de la Facultatea Construcții, Geodezie și Cadastru ciclul I licență, specialitățile Evaluarea și dezvoltarea imobilului, Inginerie și management în construcții, cu ambele forme de ...
  • OLARU, Efim; HARITONOV, Svetlana (Universitatea Tehnică a Moldovei, 2022)
    Ciclul de prelegeri este destinat studenților UTM, specialitatea 0732.5 Inginerie antiincendii și protecție civilă, ciclul II master, și urmărește scopul de a facilita însușirea materialului la disciplina cu aceeași denumire ...
  • NISTOR-LOPATENCO, Livia; GAVRILOV, Diana (Universitatea Tehnică a Moldovei, 2022)
    Indicațiile metodice la lucrările de laborator la disciplina Managementul și economia lucrărilor topogedoezice sunt un îndrumător orientativ privind activitatea de management în ingineria geodezică. Lucrarea este destinată ...
  • BÎRCA, M.; CRETU, I. (Universitatea Tehnică a Moldovei, 2015)
    Indrumarul metodic include metodele de calcul ale structurilor static nedeterminate. Sunt expuse succint aspectele teoretice, ipotezele de baza, definitiile si algoritmul rezolvarii. La fiecare compartiment sunt prezentate ...
  • BOSTAN, Ina (Universitatea Tehnică a Moldovei, 2019)
    Suportul de curs Metodologia cercetării în domeniul dreptului are drept obiectiv principal cunoaşterea de către masteranzi a problemelor fundamentale ale metodologiei de cercetare ştiinţifică, cu instrumentele de cercetare ...
  • PISARENCO, Olga (Universitatea Tehnică a Moldovei, 2015)
    Suportul de curs la disciplina „Metodologia întocmirii actelor procesual civile” tratează 12 teme de studiu, ce reflectă un domeniu special al relaţiilor sociale ce ţin de apărarea drepturilor şi intereselor legale ale ...

Search DSpace


Browse

My Account