Browsing 2019 by Author "CRUCERESCU, Cornelia"

Sort by: Order: Results:

  • CĂRĂRUŞ, Ion (Universitatea Tehnică a Moldovei, 2019)
    La elaborarea acestei teze de master am aprofundat cunoștințele teoretice și practice referitoare la activitatea de comerț și prestare de servicii a Întreprinderii S.R.L. „H&C Prim”, precum și la planificarea și organizarea ...
  • LUPAŞCU, Daniela (Universitatea Tehnică a Moldovei, 2019)
    Teza de master constă în faptul analizei managementului strategic care constituie complexul de activităţi ce pun accentul pe modelul de gţndire cu care operează managementul sau pe strategiile ce urmează să le implementeze.
  • AVRAM, Marinela-Nicoleta (Universitatea Tehnică a Moldovei, 2019)
    Lucrarea de față își propune să descrie conceptul de eco-inovare și contextul actual în care acesta s-a dezvoltat, viziunea UE în acest domeniu, măsurile și programele care s-au dezvoltat până în prezent pentru susținerea ...
  • BUSUIOC, Mariana (Universitatea Tehnică a Moldovei, 2019)
    Obiectivele cercetării consistă în aprecierea tendințelor de dezvoltare a sectorului de microfinanțare din Republicii Moldova, fundamentarea direcțiilor de bază privind implementării mecanismelor financiare de gestionare ...

Search DSpace


Browse

My Account